Cula Maldăr - conacul istoric, în care boierii Maldăr se adăposteau

Cula Maldăr – conacul istoric, în care boierii Maldăr se adăposteau în vremi de restriște

Unitățile de cazare din România au avut de parcurs un drum lung, căci imediat după căderea comunismului punțini înțelegeau cum se face adevăratul turism. Au fost necesari mai bine de 20 de ani, până ca românul să învețe că este mai bine să ofere servicii personalizate, că trebuie să se diferențieze de restul jucătorilor din piață, că trebuie să țină cont de arhitectura locală, de tradițiile locale, de specificul mâncării de sezonalitatea legumelor. Mulți nu au înțeles nici măcar azi că trebuie să țină pasul cu schimbările pentru a deveni competitivi, dar poate că înțelegerea aceasta ține și de faptul că mulți dintre consumatorii români nu solicită schimbarea în bine.

În articolul de față am să vă împărtășesc povestea boierilor olteni – Măldărești – care au contirbuit, prin moștenirea lăsată de ei, la conturarea celei mai frumoase povești ale unui loc de cazare din România. Cula Maldăr este astăzi locul unde rezervările sunt făcute, atât de turiștii români, cât și de cei stărini, cu un an înainte.

La Măldărești, conițele pregătesc camera de dormit. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
La Măldărești, conițele pregătesc camera de dormit. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

Culele – case boierești fortificate, specifice Olteniei și Munteniei, dar și Europei de Est. Descrierea arhitectutii culei.

Culele au fost case ale boierilor din Oltenia și Muntenia, de la final de ev mediu. Acestea serveau deopotrivă pentru cazare, cât și ca locuință pentru animale sau ca o mică fortăreață, având rol de apărare, pentru boier și întreaga sa familie. Cula era o locuință dreptunghiulară, compartimentată pe două niveluri. Primul nivel, cel de jos, este cel care servea drept locuință pentru soția boierului și pentru copii, dar era și locuința animalelor. La nivelul superior, era locul de odihnă al boierului, care era stăpânul casei, dar și cel care o apăra în cazul unor atacuri. Nu doar că boierul se odihnea aici, dar și veghea asupra întregii familii.

Ușile de la Conacul Maldăr sunt din lemn masiv. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Ușile de la Conacul Maldăr sunt din lemn masiv. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

În zilele liniștite și călduroase, boierul stătea și admira bogăția de peisaje ce i se arătau pe îngustele ferestre ale culei, căci construcția era așezată strategic pe dealuri sau movile de pământ, astfel încât să permită o vizibilitate mare. În cazul în care năvălitorii se vedeau de la distanțe considerabile, acesta avea suficient timp pentru a-și înștiința întraga familie și pentru a-și pune la adăpost merinde pentru câteva zile. Avea chiar și o fântână construită între zidurile groase, de peste un metru ale culei – fapt ce garanta siguranța chiar și pentru o săptămână.

Interior în Conacul Maldăr. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Interior în Conacul Maldăr. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Slujnicele de la Conacul Maldăr pregătesc camera. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Slujnicele de la Conacul Maldăr pregătesc camera. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

După ce năvălitorii plecau, boierul putea să își continue zilele în tihnă. Din camerele sale privea către slujitorii care-i munceau pământurile. De regulă, acesta deținea toate pământurile unei așezări, fapt ce îi permitea boierului nostru să aibă drept de viață și de moarte asupra celor care-l munceau.

Conacul Maldăr își așteaptă boierii la ospețe. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Conacul Maldăr își așteaptă boierii la ospețe. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

Legenda spune că Măldăreștii erau atât dfe înstăriți, încât moșia lor se întindea de la munte și până la Dunăre. Probabil că de aici le vine și numele. Mulți istorici spun că numele vine de la obiceiul acestora de a aduna averi ,,grămadă” (maldăre). Cât despre cei care au trăit aici anterior, surse nu există multe. S-au croit, însă legende. Una dintre acestea ne spune că  deținătorul culei Maldăr a fost Paharnicul Nan (fost slujitor al lui Mihai Viteazul). Fiul acestuia, Tudor a fost căpitan în armata lui Mihai Viteazu, care a fost prins de tătari. Cea care îl salvează este chiar fiica hanului tătar, deoarece se îndrăgostește de el și se căsătorește cu acesta.

Cula lui Maldăr – hotel istoric, pentru boieri ai prezentului

Astăzi, locul frumoasei legende este un frumos hotel istoric, situat la numai 3 km de locul unde se pictează cu migală ceramica – micul orășel vâlcean Horezu. După ce a zăcut în paragină mai mult timp, cula a fost recondiționată cu fonduri europene, pentru a servi drept unitate de cazare. Dat fiind faptul că este monument istoric, stilul arhitectural nu a suferit modificări, ferestrele camerelor păstrând aceleași mici dimenisuni.

Slujnicele trebăluiesc neîncetat. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Slujnicele trebăluiesc neîncetat. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

 

Camera a fost mobilată cu piese din lemn masiv. Ușile sunt originale, iar cula este dată cu var, așa cum era obicceiul la vechile locuințe boierești. Toate bucatele care îi sunt puse pe masă turistului venit aici, sunt pregătite cu legume crescute în grădina conacului, iar păsările sunt și ele tot de aici. Domnițele din imaginea de mai sus, pregătesc feluri de mâncare după rețete locale, astfel experiența celui care pășește aici este una cu adevărat memorabilă.

Bucate alese la Conacul Maldăr. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.
Bucate alese la Conacul Maldăr. Fotografie realizată de Răzvan Voiculescu.

Așternuturile din cameră sunt cusute cu migală de femei ale locului, iar albinuțele îți țin companie pe tot parcursul șederii tale aici.

Text: Raluca Dumitrana
Foto: Răzvan Voiculescu