De vorbă cu ,,Oana Coțofana” de la ,,Handmade by Cotzo”

De vorbă cu ,,Oana Coțofana” – creatorul de la ,,Handmade by Cotzo”

De vorbă cu ,,Oana Coțofana” de la ,,Handmade by Cotzo”. Cotzo (cum îmi place mie să scriu) este prescurtarea de la Oana Coțofana, poreclă dată de bunica ei pe când era copil, pentru ca era hoață și obținea ce-și dorea, de cele mai multe ori! Povestea e de durată…


Bunica mea era tare harnică, cosea, tricota, avea război în casă, făcea pături, preșuri, cojoace! M-a învățat să cos la mașina pentru că mă vedea că încerc să fac ce face ea, dar evident nu era ce trebuie și îi stricam mașina de cusut Ileana din dotare. Copil fiind, a încercat să mă învețe cam tot ce știa (și s-a prins totul până la croșetat – singurul lucru pe care nu l-am făcut când eram copil). Practic toata copilaria\ adolescența am tăiat (fără rost și rezultate vizibile) materiale și am cochetat cu handmade-ul! Dar nu s-a prins, pâna acum vreo 7 ani!

România Neaoșă: Cum a început totul?

Consider ca totul a început acum vreo 7 ani, cand am făcut niște perne (Ying și Yang) pentru niste prieteni care se căsatoreau! Am vrut să fiu și originală, dar nici nu aveam bani de cadou. Apoi am început ușor, ușor sa fac una alta, de la broșe, la pernuțe smiley, la o perna mare pentru un cățel! Nu ma gândeam să cer bani pe ce fac (dar prietenii care au cerut perna pentru cățel au insistat să iau și bani pe munca mea)… Și apoi a venit voluntariatul!

România Neaoșă: Ce o inspiră pe Cotzo?

,,O tipă din Republica Moldova face super-placinte, alta face cheesecake, alta vindea zâmbete, eu… handmade. 🙂  M-am mobilizat și am pus rotițele în mișcare. Am considerat că zâmbetele și bucuria copiilor e rasplata perfecta pentru munca mea.”

Am cunoscut niște oameni frumoși, Vali și Raluca, aka Asociația Umanitate! Oamenii ăștia frumoși au început să organizeze evenimente caritabile, unde voluntarii veneau și vindeau ce știu să facă. Cu banii strânși se cumpara mâncare, rechizite … orice era necesar pentru copii de la diferite centre de plasament (centrul nostru de suflet e la Găești).

O tipă din Republica Moldova face super-placinte, alta face cheesecake, alta vindea zâmbete, eu… handmade. 🙂  M-am mobilizat și am pus rotițele în mișcare. Am considerat că zâmbetele și bucuria copiilor e rasplata perfecta pentru munca mea. În plus, am cunoscut o gramadă de oameni frumoși, inimoși… am devenit o adevarată familie!

Să tot creezi. Avem 3 sau 4 evenimente pe an, strângem cam 3000-4000 de lei (toți, nu doar eu). Insuficient pentru o lume mai buna dar suficient să ne bucurăm sufletele!

Am încercat de fiecare data să fac ceva nou iar inspirația nu mă dezamăgea. Încă mai avem evenimente, între timp am mai crescut și am ajuns să ajut și alte asociații (Asociația Ted Donator de Zâmbete sau Autism Botoșani).  Am continuat cu cadourile pentru prieteni.

Cred ca cel mai emoționant moment (și au fost multe) a fost când am dăruit 29 de lucruri pentru o prietenă din școala primară, care împlinea 29 de ani! O tipă cu ceva bani, dar modestă și tare dragă mie (de aceea îmi e și prietenă).

A luat cutia, a deschis capacul, a zis: ,,Hii, toate astea sunt pentru mine?” Și apoi început să scormonească.  Mă uitam la ea cum se bucura și mai că plângeam de bucurie.

Handmade by Cotzo
Handmade by Cotzo

Pe când făceam cele 29 de lucruri mi-am adus aminte cum se coase, am învățat cum se brodează, am redescoperit înnodatul (am facut o curea înnodată – cum sunt brățarile – din 4 m de ață, norocul meu că prietena mea era slăbuță. Urmatorul pas a fost croșetatul!

O iarnă urată cu zapada până la genunchi și depresie m-a făcut să mă uit pe Youtube și să învăț să croșetez. Au fost câteva persoane care încercau să mă învețe să croșetez, dar nu s-a prins.. nu a fost momentul atunci.

Puteam să bag mâna în foc că eu nu o să croșetez, că nu e de mine…). Inițial, mai desfaceam un pulover, pentru ața, dar dupa aia am început să bănănăi pe la mercerii și să cumpăr ață în funcție de… inspirație!

Prietena de 29 de ani a facut bebe, i-am facut singurele 2 rochițe din,,cariera” mea, i-am facut paturică (și acum o ține pe pat) și…botoși! Botoși pentru toți cunoscuții care pomenesc de ,,bebe”… :)) un fel de obsesie: – ,,Cutarică are bebe! -Hii, ce frumos, fac botoși! :))

Iar iarmaroc, am trecut de la flori la brâuri și coliere, genți și fulgi de zăpadă, calendare motivaționale, globuri, magneți și jucării. Am facut minioni, l-am facut pe Olaf, tot felul de personaje, în funcție de ce mai zicea unul altul!

România Neaoșă: Există oameni care inpiră și oameni care nu inspiră în viziunea ta?

Îmi e mai ușor să ceară cineva ceva și eu să dezvolt și să pun în practică ideea, în funcție de cel care cere! Dar mă și gândesc la omul respectiv, ce îmi inspira el, ce face, cum l-am cunoscut. De exemplu, un prieten pe care l-am cunoscut pe la munte are bebe, i-am făcut botoși-bocăncei, asta mi-a fost inspirația.

Și apoi intervine sufletul! Cât de drag îmi e omul respectiv, cât de apropiat îl simt. Oare o să aprecieze sau se mulțumește cu “Made in China”? Cam toți oamenii activi din viața mea au lucruri făcute de mine. Până și pe mine mă surprinde când mai văd un magnet pe frigider făcut de mine și nu mai țin minte când și cum l-am făcut, sau o broșă în piept sau o traistă…

Asta e o problema, că nu îmi pot aprecia munca atunci când îmi e drag omul! Nu pot să cer o sumă de bani pur și simplu. Cred că de asta nici nu mă îmbogățesc. :))) Dar nu-mi pare rău, chiar mă bucur!

Pasul următor: brodatul! Prin sacii de haine de acasă am găsit un ștergar de la bunica mea (din borangic, vechi). Am zis ca nu îmi pun ștergar în casă, dar voiam să-l folosesc. Mi-am făcut ie! Primul exemplar e … unic, dar mi-a deschis apetitul pentru brodat și croit.

Iar am făcut cercetări și încet, încet am început să și cos, motive tradiționale și nu numai. Mi-am făcut și o ie cap coadă, simpla dar a mea.

Înca nu mă bag să fac pentru alții, mai am nevoie de niște încredere în mine dar am făcut huse de telefon, genți, brâuri (și mărțișoare, acum).

Am realizat cum îmi puneam piedici singură: cu un an în urmă, puteam să jur că eu nu știu să brodez motive tradiționale. Chiar am croșetat un om și oamă  pentru a reda un motiv tradițional, pentru că eram convinsă ca eu nu pot să cos.

Știu că ar trebui să fac bani mulți din asta dar cred că mi-e teama să nu îmi pierd plăcerea de a face lucruri unicat, de a bucura oamenii și de a ajuta! Nici banii nu strică, dar… nu cred că sunt setată pe ei. Lucrurile care devin obligații… Și încă un lucru: eu nu prea am chestii făcute de mine :))) … nici măcar ciorapi.