Nico Lontras: Nu ne-am asumat o identitate gastronomică și nu ne-am valorificat istoria

Nico Lontras: Nu ne-am asumat o identitate gastronomică și nu ne-am valorificat istoria

7 iunie, 2017 la Arcub din Centrul Istoric a avut loc primul Congres Național de Gastronomie și Vin. Evenimentul a fost organizat de Vinul.ro, Rare Foods Services, GastroArt.ro, Concret PR cu sprijinul Selgros Romania.

RomaniaNeaosa.ro: Cum ar trebui să arate școlile de bucătari din România, pentru a spune că ,,s-au aliniat” cu cele europene?

Nico Lontras: Cred ca sunt cel puțin 3 categorii importante de care avem nevoie în școlile din România:

  1. Partea de dezvoltare a gastronomiei românești cu ingrediente locale și de sezon. Să învățăm importanța produselor locale și potențialul acestor produse, care pot aduce un beneficu imens gastronomiei și restaurantelor românești
  2. Dezvoltarea unui curriculum nou, actualizat la vremurile pe care le traim, produselor pe care le avem, tehnologiei moderne. Un curriculum dezvoltat cu profesioniști din domeniul HoReCa, specialiști în ingineria alimentară etc.
  3. Dezvoltarea individuală: începând de la incurajarea tinerilor să devină bucătari, până la susținerea inițiativelor individuale și originale. În plus, cred că pe lângă toată teoria de bază, pe care un cursant o învață în școlile de profil de la noi, pe lângă practica propriu zisă prin care învață să facă un sos sau o supă, cursanții trebuie pregătiți și pentru integrarea ulterioară în bucătăriile profesioniste. Evoluția ulterioara depinde foarte mult de el și va trebui să muncească ca să creasca ierarhic într-o bucătarie profesionistă, însă, pe perioada cursurilor, școala are datoria să îl învețe că dezvoltarea personală nu înseamnă doar să cunoști câteva rețete,  înseamnă și comunicare, organizare, să fi un bun exemplu și cam tot ce ține de munca în echipă.

RommaniaNeaosa.ro: De ce este nevoie de un Sindicat al lucrătorilor în HoReCa? Care ar fi rolul acestuia?

Nico Lontras: Eu vad lucrurile în felul urmator, un sindicat nu înseamna un scut între angajat și angajator, nu servește intereselor personale ale lucratorilor din HoReCa, ci protejeaza drepturile membrilor. Sindicatul lucrează direct cu toți cei din domeniul HoReCa, inclusiv angajatori, pentru a asigura progresul continuu al domeniului HoReCa, promovează în numele industriei, face lobby la nivel guvernamental, oferă servicii de educație, dezvoltă proiecte, organizează evenimente și competiții, susține vocea colectivă a breslei. Un astfel de sindicat nu poate decât să ridice standardul de dezvoltare al industriei romanești de HoReCa.

Care sunt preparatele românești pe care România le-ar putea integra în brandul de țară? 

Nico Lontras: M-aș hazarda să numesc sarmalele (nu ale turcilor, ci ale noastre, așa cum se fac ele la noi de sute de ani), micii (nu kofta sau cevapcici), mamaliga (nu polenta). Și ca să nu mă limitez doar la cele 3 de mai sus, mai propun, de exemplu leurda, gatită în toate felurile. Să ajungi să numești brand de țară ceva,  depinde de mulți factori. Până ajungem să transformam leurda în brand de țară, trebuie să găsim pârgii de a o face cunoscută, nu doar românilor, ci și străinilor. Asta înseamnă dezvoltarea turismului! Asta inseamna ani de muncă, de identificare a ingredientelor, a procedeelor tradiționale de gătire, de promovare naționala a produsului și de încurajare a consumului. Degeaba vin 3 bucătari care fac rețete, nu e suficient.

Dar, aici avem o problemă, noi nu ne-am asumat o identitate gastronomică până acum și nu ne-am valorificat istoria gastronomică. Este mult mai greu de a dezvolta o identitate nouă, globalizarea gastronomică din zilele noastre ne împiedică să facem asta. Astăzi gătim dupa trenduri internaționale, suntem, în concluzie o țara bazată pe trenduri din afară. Avem nevoie de clientul roman, să descoperim și să cream branduri românești. Toți trebuie să ne aducem aportul la dezvoltarea unui brand de țara, de la producător, până la client.